Pe strada, in Decembrie 1989
Revolutia de la Timisoara … in plina desfasurare
In fundal, autoturismul lovit al unui securist de catre camionul postei
Langa ea… noi bucurandu-ne, fara sa stim de fapt de ce…
Locatie : Circumvalatiunii colt cu Str Burebista
Exact cu doar cateva saptamani inainte de 15 Decembrie 1989 citisem o carte in care era vorba si despre o revolutie, ramanandu-mi intiparita in minte partea cu trasul clopotelor… nu stiu de ce, probabil pentru ca ma asteptam sa sune sirenele de pe blocuri sau altceva ?! Exact asa avea sa se intample.
In seara de 15 Decembrie stateam pe balcon (asa era la moda atunci, un fel de terasa de 3 mp la etajul 7 ) admirand orasul, pozitia balconului de atunci fiind una de invidiat, in spatele Parcului Botanic cu vedere pana inspre centru in departare. Cand au inceput sa se auda murmure in zare, nimeni nu a stiut ce se intampla, era o situatie comparabila cu aterizarea unui OZN deoarece eram obisnuiti sa fie liniste (se terminase si programul de 2 ore la TV doar…). Nu mai retin exact cand au inceput sa bata clopotele, incet, constant, pentru cateva minute bune… insa stiu ca m-am intors spre bucatarie si i-am spus la maica-mea, sec, ca e revolutie 
avand in memorie viu fragmentul citit despre revolutii. Nu m-a crezut nimeni pana a doua zi cand, in tot orasul, nu se mai vorbea decat despre asta. Revolutia.
Aveam 16 ani pe atunci si am crezut, ca toata lumea, ca vom deveni Germania Am stat in strada impreuna cu toti prietenii din cartier, am facut baricade impotriva “teroristilor”, ne-am bucurat cand soferul de pe masina postei, recunoscandu-l pe militianul din masina, a virat brusc camionul chiar in fata noastra si “la plesnit in plin” ucigandu-l (masina din fundalul fotografiei) …durand apoi o zi intreaga pana sa vina cineva si sa-l recupereze de pe caldaram (bine’nteles fara a intreba ce s-a intamplat) … din scaunele masinii ne-am facut atunci fotolii la baricada organizata pe Circumvalatiunii … aveam banderole de luptatori in revolutie (cu tricolorul) …
Am fost de fata si la dezgroparea cadavrelor din cimitirul saracilor (acesta fiind la doar 1 km de unde locuiam) si am fost in atasul motocicletei domnului care s-a ocupat de comandarea sicrielor (parca din Pta 700) a carui nume nu-l mai retin, tinand in aer steagul cu gaura fluturand… apoi intr-o seara, impreuna cu Dan Max de la noi din zona am facut paza armata (el avea mitraliera) la intrarea in teatru (in spatele celebrului balcon al operei) … in vreme ce ai mei se dadeau de ceasul mortii si ma cautau peste tot in oras !
Pentru ce ? Pentru nimic, din pacate !
Stau acum si ii explic fiicei mele mari cum era inainte, ca nu aveam 127 de canale TV cum are ea, ca nu aveam Barbie, ca nu prea aveam nimic si ca a venit o revolutie…. se uita la mine, prin mine, si cred ca se gandeste ca am innebunit sau delirez ! Asta a fost tot cu Revolutia din ’89… a fost ca trebuia sa fie, au murit cati trebuiau sa moara, au venit la imbuibat cei care trebuiau sa vina… si gata. Stergem cu buretele.
Pacat, pacat, de sangele varsat !
